joi, octombrie 16, 2025

Cristina Neagu s-a întors la naționala României de Handbal

pe

- Advertisement -
- Advertisement -

Cristina Neagu, cea mai buna handbalistă a lunii, s-a retras anul trecut în luna aprilie de la echipa națională. Anul acesta, jucătoarea a decis să fie alaturi de fetele noastre de la handbal.

Cristina Neagu este încrezătoare în forțele României în meciul cu Danemarca. Handbalista a declarat că s-a întors la națională cu inima plină.

„A venit şi primăvara, a venit 1 martie şi sincer mă bucur să prind lucrul ăsta aici, alături de echipa naţională, alături de fete. Mă bucur că am revenit, deşi cred că cea mai bună decizie pe care am luat-o a fost aceea de a rămâne acasă la Campionatul Mondial, pentru că în felul acesta am reuşit să am mai multă grijă de mine, de corpul meu, de accidentările pe care le am. Însă acum am revenit cu inima plină şi cu multă încredere, cu dorinţă de a câştiga miercuri”, a afirmat Neagu, într-un comunicat.

Cristina Neagu este convinsă că susținerea spectatorilor de la meciul din Mioveni le va ajuta să se impună în meciul cu Danemarca.

„Până la urmă e un meci de calificare, chiar dacă face parte dintr-o grupă, şi nu neapărat un baraj, sau un meci de la un turneu final. E o partidă foarte importantă pentru noi, jucăm în faţa propriilor spectatori şi ne dorim să facem un meci bun şi să obţinem o victorie. Cred că nu s-a mai întâmplat să jucăm acasă împotriva Danemarcei, s-a întâmplat poate împotriva Rusiei sau Norvegiei, şi de fiecare dată sala a fost plină. Cred că atât cât ne va permite spaţiul şi ne vor permite restricţiile, cu siguranţă că oamenii vor fi alături de noi”, a precizat Cristina Neagu

Qwan-Ki-Do implineste 40 de ani la Pascani

Comunitatea de Qwan-Ki-Do din Pașcani se pregătește să sărbătorească un jalon istoric. După 40 de ani de existență neîntreruptă, școala de arte marțiale invită...

Crosul Toamnei, ediția a XVII-a la Pașcani

Crosul Toamnei – Ediția a XVII-a aduce din nou energia mișcării în inima orașului!Pregătește-te de alergare, pentru că duminică, 12 octombrie 2025, ai ocazia...

România – Olanda – Meciul din optimile EURO 2024

România joaca astazi 2 iulie împotriva Olandei, în optimile de finală de la EURO 2024.Meciul de pe Allianz Arena din Munchen va începe la...

Stiri de ultima ora
Stiri

Qwan-Ki-Do implineste 40 de ani la Pascani

Comunitatea de Qwan-Ki-Do din Pașcani se pregătește să sărbătorească...

Crosul Toamnei, ediția a XVII-a la Pașcani

Crosul Toamnei – Ediția a XVII-a aduce din nou...

Finanțare pentru tinerii fermieri din comuna Lespezi

Oportunitate pentru fermierii din Comuna Lespezi! 📣Sunteți tineri fermieri...

Descoperă mașina electrică care iți schimbă ritmul zilnic

De ce este alegerea ideală pentru oraș?Manevrabilitate și parcare...