COMUNICAT DE PRESĂ
În conformitate cu prevederile Legii nr. 481 din 08.11.2004 privind protecția civilă, O.M.A.I. nr. 1259 din 10.04.2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și asigurarea activității de înștiințare, avertizare, prealarmare și alarmare în situații de protecție civilă, precum și în vederea implementării măsurilor aprobate de către conducerea Ministerului Afacerilor Interne prin Nota nr. 1810627 din 07.02.2023 privind aprobarea organizării activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, în perioada 25.02.2023 – 04.03.2023, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va organiza și desfășura în data de 01.03.2023, în intervalul orar 10:00 – 11:00 antrenamentul/exercițiul de alarmare publică, denumit generic „MIERCUREA ALARMELOR” pentru verificarea sirenelor de alarmare publică, în scopul obținerii unor date reale, precum și pentru antrenarea autorităților publice și pregătirea populației pentru cunoașterea semnalelor de alarmare.
Astfel, și la nivelul Municipiului Pașcani vor fi acționate mijloacele/echipamentele de avertizare-alarmare a populației de către responsabilii din cadrul primăriei.
Transmitem acest comunicat în scopul preîntâmpinării producerii panicii la nivelul populației și pentru a explica semnificația semnalelor de alarmare. Acestea pot fi:
• semnalul ALARMĂ AERIANĂ (se compune din 15 sunete a câte 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele; pentru sirenele cu aer comprimat, semnalul se compune din 15 sunete a câte 2 secunde fiecare, cu pauză de 2 secunde între ele);
• semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE (se compune din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele; pentru sirenele cu aer comprimat, semnalul se compune din 5 sunete a câte 8 secunde fiecare cu pauză de 5 secunde între ele);
• semnalul PREALARMĂ AERIANĂ (se compune din 3 sunete a câte 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele; pentru sirenele cu aer comprimat, semnalul se compune din 3 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între ele);
• semnalul ÎNCETAREA ALARMEI (se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durată de 2 minute; pentru sirenele cu aer comprimat, semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 1 minut).
Purtător de cuvânt,
Alexandru-Ionuț Dandu