joi, martie 12, 2026

Corina Caragea s-a măritat în secret cu un milionar în Toscana

pe

- Advertisement -
- Advertisement -

S-a scris ne nenumărate ori faptul că frumoasa prezentatoare a știrilor din sport de la PRO TV, Corina Caragea, ar fi făcut nuntă în secret. După numeroase speculații, vedeta a hotărât să spună deschis dacă s-a măritat sau nu și ne-a mai făcut și câteva confesiuni privind viața personală și motivul pentru care evită să-și expună partenerii.

Într-un interviu recent acordat, prezentatoarea TV a spus

„Atât de activă cât îmi permite contextul pandemic. Viața și obiceiurile tuturor au fost puțin reorientate în acești doi ani, fără voia noastră. Din fericire, m-am adaptat ușor, pandemia nu mi-a furat nici persoane dragi, nici pasiuni, nici loc de muncă. Am mers mai departe, atât personal, cât și profesional, adaptându-mă la noile condiții. Ba chiar, anul ce a trecut a fost mai plin decât mă așteptam.

Am văzut și eu pe internet rostogolindu-se știrea falsă, însoțită de poze de la așa-zisa mea nuntă din Toscana, în 2018, cu un milionar. Eram doar invitată. Și multe alte informații greșite despre viața mea personală pe care eu, niciodată, nu am expus-o. Deși am tot negat imediat după apariția acestor zvonuri, nimeni nu m-a ascultat. Pentru că eu am ales întotdeauna să nu postez sau să vorbesc despre partenerul meu, indiferent cine a fost el. În continuare, eu îmi păstrez poveștile departe de ochii publicului și mă bucur în liniște de ele, doar eu și apropiații mei.”

SursaViva

Ziua Culturii Naționale va fi marcată la Casa Municipală de Cultură ,,Mihail Sadoveanu ” din Pașcani

Joi, 15 ianuarie 2026 Ziua Culturii Naționale, Ziua nașterii poetului național Mihai Eminescu va fi marcată la Casa Municipală de Cultură ,,Mihail Sadoveanu "...

D’ALE CARNAVALULUI

Luni, 16 februarie 2026, începând cu ora 19.00, vă așteptăm la teatru!Ingrăgitul regizor DAN TUDOR, împreună cu trupa Teatrului Marilor Comedii, va da viață...

Qwan-Ki-Do implineste 40 de ani la Pascani

Comunitatea de Qwan-Ki-Do din Pașcani se pregătește să sărbătorească un jalon istoric. După 40 de ani de existență neîntreruptă, școala de arte marțiale invită...

Stiri de ultima ora
Stiri

Stand-up Comedy – Dan Tutu si Cristi Manolescu – 9 Martie

Paşcani, revenim cu show nou, aşa că adună-ţi gaşca...

Concurs de cunoastere a operei lui Creanga

Luni, 2 martie 2026, începând cu ora 12.00 în...

Spectacol dedicat zilei femeii la Casa de Cultura din Pascani 2026

Dragii noștri spectatori, haideți să sărbătorim împreună Ziua Internațională...

„HAI SĂ DĂM MÂNĂ CU MÂNĂ CEI CU INIMA ROMÂNĂ!”

Motto: "HAI SĂ DĂM MÂNĂ CU MÂNĂ CEI CU INIMA ROMÂNĂ!"Sâmbătă,...