joi, octombrie 16, 2025

Cresc din nou pensiile speciale

pe

- Advertisement -
- Advertisement -

Cresc din nou pensiile speciale. Aţi citit bine.

In noile legi ale justiţiei a fost introdus un articol controversat potrivit căruia dacă un magistrat a fost o dată şef în cariera sa, toată pensia specială va fi calculată ca şi cum ar fi fost şef toată viaţa, transmite Claudiu Nasui printr-o postare pe pagina acestuia de Facebook.

Potrivit liderului USR, PSD-PNL fac asta pentru a cumpăra tăcerea magistraţilor.

„Vă ziceam săptămânile trecute că banii care înainte erau daţi cu ţârâita către magistraţi pentru plata unor sume restante, deodată se vor plăti dintr-o singură mare tranşă. Până la legile justiţiei ‘nu erau bani’. Fix când au trimis noile legi ale justiţiei la parlament, s-au găsit bani. Acum fac acelaşi lucru. Măresc pensia specială. Dar nu a tuturor magistraţilor. A celor mai importanţi care au fost măcar o dată şefi în cariera lor. Astfel încât să le cumpere tăcerea cu banii dvs. Nu e vina magistraţilor. Nu e prost cine cere, e prost cine dă. Din păcate, PSD-PNL dau din banii noştri, nu din banii lor. Rugămintea mea pentru magistraţi este să nu tacă. România pe care o construim este cea în care vor trăi şi ei. Cu cât o facem mai şubredă cu atât ne va fi tuturor mai rău”, a adăugat Claudiu Năsui.

Qwan-Ki-Do implineste 40 de ani la Pascani

Comunitatea de Qwan-Ki-Do din Pașcani se pregătește să sărbătorească un jalon istoric. După 40 de ani de existență neîntreruptă, școala de arte marțiale invită...

Crosul Toamnei, ediția a XVII-a la Pașcani

Crosul Toamnei – Ediția a XVII-a aduce din nou energia mișcării în inima orașului!Pregătește-te de alergare, pentru că duminică, 12 octombrie 2025, ai ocazia...

Finanțare pentru tinerii fermieri din comuna Lespezi

Oportunitate pentru fermierii din Comuna Lespezi! 📣Sunteți tineri fermieri sau dețineți o fermă mică și doriți să vă dezvoltați?Vă invităm la o sesiune informativă...

Stiri de ultima ora
Stiri

Qwan-Ki-Do implineste 40 de ani la Pascani

Comunitatea de Qwan-Ki-Do din Pașcani se pregătește să sărbătorească...

Crosul Toamnei, ediția a XVII-a la Pașcani

Crosul Toamnei – Ediția a XVII-a aduce din nou...

Finanțare pentru tinerii fermieri din comuna Lespezi

Oportunitate pentru fermierii din Comuna Lespezi! 📣Sunteți tineri fermieri...

Descoperă mașina electrică care iți schimbă ritmul zilnic

De ce este alegerea ideală pentru oraș?Manevrabilitate și parcare...