joi, octombrie 16, 2025

Editie a XV-a a Târgului Meşterilor Populari – 19-21 iulie 2024

pe

- Advertisement -
Pentru al XV-lea an consecutiv, Casa Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Pașcani, Muzeul Municipal din Paşcani și Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova având partener Colegiul Național ,,Mihail Sadoveanu” din Pașcani, organizează în perioada 19-21 iulie 2024 pe Strada Ştefan cel Mare și Sfânt din Municipiul Paşcani cea de-a XV-a ediție a Târgului Meşterilor Populari, manifestare cunoscută în ultima vreme ca Târgul de Sântilie.
Deschiderea oficială va avea loc vineri, 19 iulie, de la orele 10.00 în cadrul căreia va avea loc înmânarea diplomelor de participare a meșterilor participanți, un cuvânt de salut din partea oficialităților și a organizatorilor și un spectacol folcloric susținut de Ansamblul Rapsozii Siretului al Casei Municipale de Cultură ,,Mihail Sadoveanu” din Pașcani împreună cu soliști vocali.
La această manifestare au fost invitați circa 130 de meșteri populari din toate zonele țării și din Republica Moldova.
Dintre aceștia și-au anunțat prezența la Pașcani 76 de meşteri şi creatori populari din întreaga ţară și din Republica Moldova. Târgul va avea ca obiective principale promovarea meşteşugurilor artistice tradiţionale şi educarea publicului, în special a celui tânăr, în spiritul cunoaşterii, preţuirii şi respectului pentru tradiţii şi bun gust.
În acest context vor fi organizate și anul acesta 5 (cinci) ateliere de inițiere și deprindere a unor meșteșuguri (olărit – meşter instructor: Bîscu Constantin, Horezu-Vâlcea, ceramică zgrafitată – Mihaela Iacinschi – Botoșani, țesut – Ivănușcă Maria Daniela, Iurești-Todireni-Botoșani; prelucrarea lemnului– Gușatu Iordan, Băbeni-Vâlcea ;măști- Stan Dănuță, Zăicești, Botoșani). Atelierele se vor derula după următorul program: vineri, 19 iulie, între orele 17.00-19.00 (toate meșteșugurile); sâmbătă, 20 iulie, între orele 10.00-12.00 și 16.00-18.00 (toate meșteșugurile); duminică, 21 iulie, între orele 11.00-13.00 (toate meșteșugurile). Înscriererea participanților (până în 18 ani) este gratuită și se va face la meșterii coordonatori de atelier.

Qwan-Ki-Do implineste 40 de ani la Pascani

Comunitatea de Qwan-Ki-Do din Pașcani se pregătește să sărbătorească un jalon istoric. După 40 de ani de existență neîntreruptă, școala de arte marțiale invită...

Crosul Toamnei, ediția a XVII-a la Pașcani

Crosul Toamnei – Ediția a XVII-a aduce din nou energia mișcării în inima orașului!Pregătește-te de alergare, pentru că duminică, 12 octombrie 2025, ai ocazia...

Finanțare pentru tinerii fermieri din comuna Lespezi

Oportunitate pentru fermierii din Comuna Lespezi! 📣Sunteți tineri fermieri sau dețineți o fermă mică și doriți să vă dezvoltați?Vă invităm la o sesiune informativă...

Stiri de ultima ora
Stiri

Qwan-Ki-Do implineste 40 de ani la Pascani

Comunitatea de Qwan-Ki-Do din Pașcani se pregătește să sărbătorească...

Crosul Toamnei, ediția a XVII-a la Pașcani

Crosul Toamnei – Ediția a XVII-a aduce din nou...

Finanțare pentru tinerii fermieri din comuna Lespezi

Oportunitate pentru fermierii din Comuna Lespezi! 📣Sunteți tineri fermieri...

Descoperă mașina electrică care iți schimbă ritmul zilnic

De ce este alegerea ideală pentru oraș?Manevrabilitate și parcare...