miercuri, iunie 18, 2025

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria

pe

- Advertisement -
- Advertisement -

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria. Aceasta era în drum spre Sofia, după ce a părăsit România în această dimineață prin Vama Giurgiu. Udrea ar fi vrut să treacă granița și să ajungă în Grecia, unde ar fi fost mult mai greu de extrădat.

„Autoritățile statului n-au văzut atunci când era ministrul Dezvoltării și să fi stopat atunci scurgerile de bani către Elena Udrea pentru că toată lumea știa că cine accesează un fond european, în ultima perioadă a mandatului domniei sale, trebuia să mergi cu sacoșa cu 20% cash. Autoritățile statului nu trebuie să mai permită ca atunci când cineva ajunge la putere să le permită să își bată joc de poporul român. (…) Putea de acum o săptămână să o aibă cineva în observație”, a declarat Iulian Surugiu pentru Antena 3.

Au apărut informații care susțin că Elena Udrea a făcut demersuri pentru a obține reședință la Dubai. Iulian Surugiu a precizat că sunt șanse mari ca Udrea să-și fi pregătit dinaintea plecarea.

„Dacă Mugur Ciuvă știa, ar fi trebuit să știe și altcineva. Probabil că nu s-a vrut să fie supravegheată. Vă dau un exemplu. Știu foarte bine că atunci când cineva trebuia să instaleze tehnică la un restaurant unde mânca Surugiu și Surugiu trebuia să fie ascultat, autoritățile statului sunau la 112 și spuneau că în restaurantul X se află o bombă. Și veneau și puneau tehnica. Se găseau soluții dacă voiau. (…) Probabil și-a pregătit foarte bine cărarea și o să fie greu de adus înapoi în țară”, a explicat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Primarul din Todirești, Ovidiu Droancă, ia inițiativa în criza apei din Pașcani

În contextul crizei apei potabile din Pașcani, primarul din Todirești, Ovidiu Droancă, a acționat rapid, solicitând o ședință de urgență a ARSACIS Iași. El...

Ministru Transporturilor – Sorin Grindeanu îl susține pe Lucian Marcu la Primăria Lespezi

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Sorin Grindeanu a transmis un mesaj de susținere la Primăria Lespezi pentru Lucian Marcu. Prezent în apropiere de...

Interviu cu domnul Petru Berbece, candidat pentru Primaria Municipiului Pascani din partea partidului USR Pașcani.

Având în vedere că sunteți cred ca cel mai tanar candidat pentru Primaria Municipiului Pascani va rog să îmi răspundeți la câteva întrebări :...

Stiri de ultima ora
Stiri

Balciul de Sfantul Ilie – 20 iulie 2025 la Lespezi

Dragi prieteni și iubitori de tradiție și distracție, Vă așteptăm...

Lumea copilariei – 1 Iunie – Program distractiv și plin de surprize!

Primăria Pașcani vă invită să sărbătoriți 1 Iunie – Ziua...

Înghețata copilariei te așteaptă pe pietonalul de lângă Banca BCR!

Vrei să scapi de căldură și să te întorci...