vineri, septembrie 11, 2026

Fiica polițistului din Bacău a fost găsită în gara din Suceava

pe

- Advertisement -
- Advertisement -

Ana Maria Tuluc, fiica polițistului din Bacău, a fost găsită, după ce a fost dată dispărută de la domiciliu. Adolescenta, în vârstă de 15 ani, a plecat de bună voie de acasă, dar nu s-a mai întors.

Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași (S.R.P.T) au anunțat astăzi, 12 aprilie 2022, faptul că minora din Bacău dată dispărută a fost găsită. Aceasta este teafără și nevătămată. Ana Maria Tuluc, în vârstă de 15 ani, a fost găsită în gara din Suceava. Imediat după, familia a fost înștiințată pentru a prelua minora.

„Polițiștii S.R.P.T IAȘI, instruiți la intrarea în serviciu despre faptul că minora Tuluc Ana Maria din municipiul Bacău a plecat voluntar de la domiciliu din aceiași zi și nu a mai revenit, au reușit depistarea acesteia în gara Suceava, la data de 12.04.2022, orele 00:20”, potrivit unor surse judiciare.

A 3-a ediție a „Concursului pe biciclete PROdan Kids”!

Pe locuri, fiți gata, start!Sâmbăta aceasta, dăm startul încălzirii pentru noul an școlar, cu o super-competiție în aer liber: a 3-a ediție a "Concursului...

În Iași, soarele energiei răsare: panourile solare se înmulțesc văzând cu ochii – câtă energie dau în rețea ieșenii

Plus 41,2% de la un an la altul la puterea de generare a energiei electrice folosind panourile solare, cu județul la un pas de...

Benzinaria AFJ Oil din Heci se deschide in curand

Dacă tranzitezi des zona Pașcani-Heci, avem vești excelente pentru tine! Benzinăria AFJ Oil din Heci se deschide în curând, venind în întâmpinarea nevoilor tuturor...

Stiri de ultima ora
Stiri

CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI, aduce la cunostinta publica

INFORMAREIn atentia cetatenilor Municipiului Pascani, a persoanelor care detin...

A 3-a ediție a „Concursului pe biciclete PROdan Kids”!

Pe locuri, fiți gata, start!Sâmbăta aceasta, dăm startul încălzirii...

Lista cu cele peste 140 de radare fixe cu rol de „calmare a traficului”

CNAIR confirmă lista cu cele peste 140 de radare...