duminică, martie 16, 2025

Nicolae Ciucă a discutat cu Nicolas Schmit despre nevoia solidarității europene

pe

- Advertisement -
- Advertisement -

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit la Palatul Victoria, cu Nicolas Schmit, comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale. În acest context s-a subliniat nevoia ţării noastre de a beneficia de solidaritatea europeană atât în privinţa gestionării fluxului de refugiaţi din Ucraina, cât şi pentru a proteja economia românească şi cetăţenii de efectele crizelor multiple pe care le traversează.

 

„Cei peste 620.000 de refugiaţi care au intrat în România de la debutul conflictului, dintre care foarte mulţi sunt copii, au beneficiat de sprijinul solidar al autorităţilor şi societăţii civile, care au asigurat şi continuă să asigure adăpost, hrană şi servicii sociale integrate, inclusiv pentru accesul copiilor la educaţie. O atenţie specială a fost acordată nevoii de sprijin pentru Republica Moldova, afectată de valul de refugiaţi, pe fondul problemelor economice cu care se confruntă”, se arată într-un comunicat al guvernului.

 

Premierul a prezentat strategia ţării noastre de a-şi dezvolta economia şi asigura independenţa energetică, prin intermediul folosirii energiei nucleare, dezvoltarea capacităţii de producere a energiei regenerabile şi exploatarea noilor zăcăminte de gaze naturale off-shore, în paralel cu interconectarea cu sistemele de aprovizionare din Bulgaria şi Grecia.

De asemenea, folosirea banilor europeni pentru modernizarea ţării şi crearea de noi locuri de muncă, într-o manieră integrată, care să reunească atât fondurile PNRR, precum şi din Cadrul Financiar Multi-Anual, alături de programele alocate la nivel european pentru gestionarea fluxurilor de refugiaţi, au fost menţionate ca oportunităţi importante pentru manifestarea concretă a solidarităţii europene.

La rândul său, comisarul Nicolas Schmit a transmis mulţumiri României pentru reacţia rapidă şi eficientă la criza umanitară generată de conflictul din Ucraina, subliniind eficienţa eforturilor de a primi cei peste o jumătate de milion de refugiaţi.

„O menţiune specială a fost remarcată în legătură cu sprijinul acordat copiilor ucraineni care au nevoie de acces la educaţie. Oficialul european a transmis sprijinul Comisiei Europene pentru accesarea rapidă a fondurilor aflate deja la dispoziţia statelor membre, acestea urmând a fi suplimentate cu noi resurse”, se spune în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ministru Transporturilor – Sorin Grindeanu îl susține pe Lucian Marcu la Primăria Lespezi

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Sorin Grindeanu a transmis un mesaj de susținere la Primăria Lespezi pentru Lucian Marcu. Prezent în apropiere de...

Interviu cu domnul Petru Berbece, candidat pentru Primaria Municipiului Pascani din partea partidului USR Pașcani.

Având în vedere că sunteți cred ca cel mai tanar candidat pentru Primaria Municipiului Pascani va rog să îmi răspundeți la câteva întrebări :...

Candidații la alegerile locale la Pașcani pentru functia de PRIMAR

Candidații la alegerile locale la Pașcani pentru functia de PRIMAR:Stefan Vladimir Ancuta – din partea PMP; Florin Teodorescu – din partea PUSL. Petru...

Stiri de ultima ora
Stiri

Siciliana de Aurel Baranga vineri 8 martie 2025

Pe 28 martie 2025, de la ora 19:00, Casa...

Programul slujbelor de la Catedrala din Pașcani în prima săptămână de post

Dragi credincioși,În prima săptămână a Postului Mare, vă invităm...

Iubesc femeia – luni 10 martie 2025 la Casa de cultura din Pascani

Serbăm Ziua Internațională a Femeii împreună cu îndrăgitul artist...

România, parte a revoluției AI: Perspective și provocări dezbătute la Paris

Revoluția inteligenței artificiale (AI) nu așteaptă pe nimeni. Într-o...