sâmbătă, octombrie 18, 2025

CFR Calatori incepe programul Trenurile Soarelui

pe

- Advertisement -
- Advertisement -

10/11 iunie 2022, toate trenurile duc la Marea Neagră. CFR Călători dă startul programului estival de transport “Trenurile Soarelui”. Turiștii vor avea la dispoziție 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării până la data de 11/12 septembrie 2022.

Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din București Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur. Astfel, timp de trei luni,

  • 30 trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente) care pornesc din principalele orașe vor avea ca destinație /plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinație/plecare Mangalia.
  • 38 de trenuri (19 dus/19 întors) vor asigura legătura capitalei cu litoralul și retur (15 perechi din București Nord, 12 perechi din București Băneasa – din care 3 perechi nu trec prin stația București Nord, 1 pereche din București Obor).
  • Pentru călătoria spre Delta Dunării, din 11 iunie 2022, trenurile IR 1981/ R 8653 și R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur pe întreaga durată a sezonului. De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraș și retur cu trenuri dinspre capitală sau Constanța.

Qwan-Ki-Do implineste 40 de ani la Pascani

Comunitatea de Qwan-Ki-Do din Pașcani se pregătește să sărbătorească un jalon istoric. După 40 de ani de existență neîntreruptă, școala de arte marțiale invită...

Crosul Toamnei, ediția a XVII-a la Pașcani

Crosul Toamnei – Ediția a XVII-a aduce din nou energia mișcării în inima orașului!Pregătește-te de alergare, pentru că duminică, 12 octombrie 2025, ai ocazia...

Finanțare pentru tinerii fermieri din comuna Lespezi

Oportunitate pentru fermierii din Comuna Lespezi! 📣Sunteți tineri fermieri sau dețineți o fermă mică și doriți să vă dezvoltați?Vă invităm la o sesiune informativă...

Stiri de ultima ora
Stiri

Qwan-Ki-Do implineste 40 de ani la Pascani

Comunitatea de Qwan-Ki-Do din Pașcani se pregătește să sărbătorească...

Crosul Toamnei, ediția a XVII-a la Pașcani

Crosul Toamnei – Ediția a XVII-a aduce din nou...

Finanțare pentru tinerii fermieri din comuna Lespezi

Oportunitate pentru fermierii din Comuna Lespezi! 📣Sunteți tineri fermieri...

Descoperă mașina electrică care iți schimbă ritmul zilnic

De ce este alegerea ideală pentru oraș?Manevrabilitate și parcare...