joi, iunie 25, 2026

CFR Cluj acuză arbitrii pentru pierderea avută cu cei de la FCSB

pe

- Advertisement -
- Advertisement -

CFR Cluj a cedat pe teren propriu împortiva lui FCSB.

„Prima înfrângere pe teren propriu, în campionat, după foarte mult timp. Un meci decis dintr-o greșeală de arbitru, în opinia mea. Nu ai voie la un derby să dai un asemenea cartonaș roșu. Noi am luat gol în minutul 96 la Craiova, deși se arătase cinci. Acum, s-a fluierat cu 10 secunde mai devreme să nu cumva să egalăm. Trebuia să mai lase cu un minut sau două. Presiunea care a fost pusă s-a văzut pe teren. Arbitrul a decis meciul. Nu am ce să le reproșez băieților mei. S-au zbătut, dar nu ai cum să joci în 10. Noi niciodată nu o să primim, dacă jucăm în deplasare la Craiova sau la FCSB, un roșu așa. Mă gândeam că vor fi greșeli și a fost o greșeală mare. Și Real Madrid când a pierdut cu Barcelona nu a avut un șut pe poartă. Se întâmplă la meciuri din astea.

Pentru noi era bun și un egal, iar pentru ei victoria. Dar cred că dacă se termina meciul egal nu se supăra nimeni. E o criză care trebuia să vină la un moment dat, trebuie să știm să trecem peste ea. Titlul se va decide în ultimul meci”, a spus Dan Petrescu, la finalul meciului cu FCSB.

Qwan-Ki-Do implineste 40 de ani la Pascani

Comunitatea de Qwan-Ki-Do din Pașcani se pregătește să sărbătorească un jalon istoric. După 40 de ani de existență neîntreruptă, școala de arte marțiale invită...

Crosul Toamnei, ediția a XVII-a la Pașcani

Crosul Toamnei – Ediția a XVII-a aduce din nou energia mișcării în inima orașului!Pregătește-te de alergare, pentru că duminică, 12 octombrie 2025, ai ocazia...

România – Olanda – Meciul din optimile EURO 2024

România joaca astazi 2 iulie împotriva Olandei, în optimile de finală de la EURO 2024.Meciul de pe Allianz Arena din Munchen va începe la...

Stiri de ultima ora
Stiri

Începere proiect „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE ÎN COMUNA LESPEZI, JUDEȚUL IAȘI PRIN CONSTRUIREA ȘI DOTAREA UNEI CREȘE” Cod SMIS: 342157

Începere proiect „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE ÎN COMUNA LESPEZI, JUDEȚUL IAȘI...

Informare dezinsectie etapa 1 din 2026

Informare dezinsectie etapa 1 din 2026INFORMARE DEZINSECTIE ETAPA I-A.08.06-09.06.2026 

Vlad Macovei – ” DESPRE CUM PRIMARUL PINTILIE ASCUNDE INFORMAȚII PUBLICE ESENȚIALE „

📢 DESPRE CUM PRIMARUL PINTILIE ASCUNDE INFORMAȚII PUBLICE ESENȚIALE Dragi...