joi, octombrie 16, 2025

FIFA și-a modificat regulamentul

pe

- Advertisement -
- Advertisement -

Consiliul FIFA s-a reunit înaintea celui de-al 72-lea Congres ordinar al FIFA la Doha, Qatar, și a adoptat noi reglementări privind împrumutul jucătorilor din fotbalul internaţional.

Reglementările au ca scop dezvoltarea tinerilor fotbaliști, promovarea echilibrului competițional și prevenirea blocării jucătorilor de către cluburi. Acestea vor intra în vigoare la 1 iulie 2022, ,anunță frf.ro.

 

Noi reglementări privind împrumutul jucătorilor de fotbal

Mai exact, decizia celor de la FIFA este menită să întrerupă practicile marilor cluburi, care cumpărau foarte mulți jucători tineri cu scopul direct de a-i trimite sub formă de împrumut. Dintr-un ”lot” de 10-20 jucători împrumutați, cluburile se mulțumeau ca unii dintre ei să ”explodeze” și să obțină profituri considerabile de pe urma acestora.

Iată setul de reglementări privind împrumutul jucătorilor:

– Obligativitatea unui acord scris care definește condițiile împrumutului, în special durata și condițiile financiare ale acestuia;

– Durata minimă de împrumut va fi intervalul dintre două perioade de transferuri, iar durată maximă de împrumut va fi de un an;

– Interdicție de a subîmprumuta un jucător profesionist care este deja împrumutat la un al treilea club;

– Limitarea numărului de împrumuturi pe sezon între aceleași cluburi: în orice moment al unui sezon, un club poate avea doar maximum trei fotbaliști profesioniști împrumutați unui singur club și maximum trei profesioniști împrumutați de la un singur club;

Qwan-Ki-Do implineste 40 de ani la Pascani

Comunitatea de Qwan-Ki-Do din Pașcani se pregătește să sărbătorească un jalon istoric. După 40 de ani de existență neîntreruptă, școala de arte marțiale invită...

Crosul Toamnei, ediția a XVII-a la Pașcani

Crosul Toamnei – Ediția a XVII-a aduce din nou energia mișcării în inima orașului!Pregătește-te de alergare, pentru că duminică, 12 octombrie 2025, ai ocazia...

România – Olanda – Meciul din optimile EURO 2024

România joaca astazi 2 iulie împotriva Olandei, în optimile de finală de la EURO 2024.Meciul de pe Allianz Arena din Munchen va începe la...

Stiri de ultima ora
Stiri

Qwan-Ki-Do implineste 40 de ani la Pascani

Comunitatea de Qwan-Ki-Do din Pașcani se pregătește să sărbătorească...

Crosul Toamnei, ediția a XVII-a la Pașcani

Crosul Toamnei – Ediția a XVII-a aduce din nou...

Finanțare pentru tinerii fermieri din comuna Lespezi

Oportunitate pentru fermierii din Comuna Lespezi! 📣Sunteți tineri fermieri...

Descoperă mașina electrică care iți schimbă ritmul zilnic

De ce este alegerea ideală pentru oraș?Manevrabilitate și parcare...