marți, octombrie 14, 2025

Proiect Educațional la Școala Primară „Carol I” din Iași. “Popas pe tărâmul fanteziei-Tehnica Quilling”

pe

- Advertisement -
- Advertisement -

În cadrul Școlii Primare ,,Carol I” Iași, se derulează Proiectul Educațional ,,Popas pe tărâmul fanteziei-Tehnica Quilling”. Activitatea principală a acestui proiect este un concursul regional care se află  la ediţia a X-a, concursul s-a desfășurat în data de 4 martie 2022, la unitatea școlară mai sus menționată. Concursul este structurat pe patru niveluri de învățământ: preșcolar, primar, gimnazial, liceal și pe trei secțiuni:

  • I – Mărțișoarede 1 Martie şi de 8 Martie;
  • II – Felicitări de 1 Martie şi de 8 Martie;
  • III – Colaje de primăvară

,,Toate cele nouă ediții ale concursului au avut un impact pozitiv asupra cadrelor didactice participante și a elevilor din 20 de județe ale țării, care au încântat cu aproximativ 300 de lucrări extraordinare în fiecare an și cred că și activitățile viitoare pe care le vom organiza în cadrul acestui proiect vor surprinde în mod foarte plăcut prin participarea impresionantă a cadrelor didactice și a elevilor din toate colțurile țării și prin calitatea deosebită a lucrărilor create”, a declarant coordonatorul proiectului, profesor pentru învățământul primar Priceputu Maria-Monica

Este cunoscut faptul că, Școala Primară “Carol I”, este considerat un etalon al performanței învățământului primar ieșean, desfășoară lunar campanii educaționale menite să dezvolte la nivelul Comunității Carol I atitudini de solidaritate, empatie, voluntariat, conștientizare a identității naționale, ca de ex : Campania “Hai să dăm mână cu mână”, coordonator prof. Manolache Mimia, participanți toți profesorii din școală, proiect desfășurat în parteneriat cu școli din Republica Moldova.

Crosul Toamnei, ediția a XVII-a la Pașcani

Crosul Toamnei – Ediția a XVII-a aduce din nou energia mișcării în inima orașului!Pregătește-te de alergare, pentru că duminică, 12 octombrie 2025, ai ocazia...

Finanțare pentru tinerii fermieri din comuna Lespezi

Oportunitate pentru fermierii din Comuna Lespezi! 📣Sunteți tineri fermieri sau dețineți o fermă mică și doriți să vă dezvoltați?Vă invităm la o sesiune informativă...

Descoperă mașina electrică care iți schimbă ritmul zilnic

De ce este alegerea ideală pentru oraș?Manevrabilitate și parcare fără efort! Dimensiuni compacte și un viraj excepțional o fac extrem de ușor de manevrat în...

Stiri de ultima ora
Stiri

Crosul Toamnei, ediția a XVII-a la Pașcani

Crosul Toamnei – Ediția a XVII-a aduce din nou...

Finanțare pentru tinerii fermieri din comuna Lespezi

Oportunitate pentru fermierii din Comuna Lespezi! 📣Sunteți tineri fermieri...

Descoperă mașina electrică care iți schimbă ritmul zilnic

De ce este alegerea ideală pentru oraș?Manevrabilitate și parcare...

CIRCUL FANTAZIA ajunge la Pascani 11 – 14 septembrie 2025

Perioada 11-14.sept. în Pașcani la stadion langa sala de...