miercuri, iulie 22, 2026

Proclamația de la Timișoara împlinește 32 de ani

pe

- Advertisement -
- Advertisement -

Documentul „Proclamaţia de la Timişoara” împlineşte, vineri, 11 Martie, 32 de ani de la momentul în care a fost lansat, în Piaţa Victoriei/Operei din municipiu, în cadrul unei mari adunări populare formate din peste 15.000 de timişoreni, textul fiind citit din balconul Operei de către scriitorul George Şerban, iniţiatorul acesteia.

„Proclamaţia de la Timişoara” a devenit de notorietate mai ales prin Punctul 8, care cere eliminarea comuniştilor marcanţi şi a ofiţerilor de Securitate din cursa electorală.

Documentul original se află acum în patrimoniul Muzeului Naţional al Banatului (MNB).

„Populaţia oraşului Timişoara a fost iniţiatoarea Revoluţiei Române. Între 16 şi 20 decembrie 1989, ea a purtat, de una singură, un înverşunat război cu unul dintre cele mai puternice şi mai odioase sisteme represive din lume. Pasionat de istorie, iniţiatorul ‘Proclamaţiei de la Timişoara’, George Şerban, a înţeles încă din decembrie 1989 că obiectivele anticomuniste ale Revoluţiei Române trebuie sintetizate într-un document scris. După câteva luni, oamenii fostului regim sunt încă în funcţii cheie. Cei care îşi doreau o democraţie occidentală simt nevoia să acţioneze. În februarie 1990, textul lui George Şerban este supus la vot şi adoptat de conducerea Societăţii Timişoara. Primul punct al ‘Proclamaţiei de la Timişoara’ afirmă că Revoluţia Română a fost profund anticomunistă”, arată, vineri, o postare pe Facebook a Muzeului Naţional al Banatului.

 

 

Benzinaria AFJ Oil din Heci se deschide in curand

Dacă tranzitezi des zona Pașcani-Heci, avem vești excelente pentru tine! Benzinăria AFJ Oil din Heci se deschide în curând, venind în întâmpinarea nevoilor tuturor...

Stand-up Comedy – Dan Tutu si Cristi Manolescu – 9 Martie

Paşcani, revenim cu show nou, aşa că adună-ţi gaşca şi vino luni, 9 martie, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu, să îi vezi pe...

Concurs de cunoastere a operei lui Creanga

Luni, 2 martie 2026, începând cu ora 12.00 în Galeria de Artă ARCADIA, a Casei de Cultură, vă invităm la o nouă ediție a...

Stiri de ultima ora
Stiri

Benzinaria AFJ Oil din Heci se deschide in curand

Dacă tranzitezi des zona Pașcani-Heci, avem vești excelente pentru...

Bâlciul de Sfântul Ilie 2026 de la Lespezi

Două zile de petrecere, muzică și tradiție! 19-20 iulie 2026...

Târgul de Sântilie editia a XVII-a

Târgul de Sântilie editia a XVII-aPașcaniul găzduiește cea de-a...

Începere proiect „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE ÎN COMUNA LESPEZI, JUDEȚUL IAȘI PRIN CONSTRUIREA ȘI DOTAREA UNEI CREȘE” Cod SMIS: 342157

Începere proiect „DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII EDUCAȚIONALE ÎN COMUNA LESPEZI, JUDEȚUL IAȘI...